Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, în exclusivitate la Digi24, că taxarea proprietății în funcție de valoarea de piață s-ar putea produce anul viitor. Acest lucru nu va fi făcut de ANAF, ci de administrația locală. „Administrația locală trebuie să primească un instrument prin care impozitarea să fie echitabilă. Adică o valoare cât de mult se poate apropiată de valoarea pieței. Și atunci impozitul să se calculeze în funcție de acest lucru”, a spus Tanczos Barna.