Sorin Grindeanu a anunțat luni dimineață că PSD a votat revenirea în ședințele Coaliției, astfel că întâlnirea a început la ora 17:30 în format complet. Din informațiile Digi24, este posibil ca vineri Guvernul să-și asume răspunderea privind măsurile cuprinse în Pachetul al II-lea al reformei fiscale. Liderul interimar al PSD a precizat, însă, că există mai multe aspecte care trebuie clarificate. Discuțiile s-au încheiat în jurul orei 21:50, fără să se anunțe inițial vreo concluzie și, potrivit unor surse, vor fi reluate marți de la ora 17:00. Totuși, unele informații au ajuns la presă, iar jurnalista Digi24 Elena Crângașu le-a prezentat luni seara.