Muzeul Cărții și Exilului Românesc îl omagiază astăzi pe Mircea Eliade, unul dintre titanii exilului românesc, personalitate marcantă a culturii mondiale.
Savant, istoric al religiilor, filosof, eseist, romancier, autor de proză scurtă și de jurnale de călătorie, memorialist, jurnalist și profesor, Mircea Eliade s-a născut la data 13 martie 1907, la București.
Și-a petrecut primii ani din viață la Râmnicu-Sărat și la Cernavodă, localități în care a fost detașat succesiv regimentul tatălui său, căpitanul Gheorghe Eliade. La Cernavodă, Mircea Eliade a parcurs primii ani din școala primară, între 1912-1914, pe care a încheiat-o în anul 1917, la București, pe Strada Mântuleasa – important reper în geografia mitică pe care avea să o creeze în literatura sa. S-a stabilit împreună cu familia în București în vara anului 1914, iar între 1917 și 1925 a urmat Liceul „Spiru Haret” unde, unde, pasionat de fizică, chimie și științele naturii, a studiat intens, după un program riguros de lucru, dormind doar 4 ore pe noapte. În 1928 a absolvit Universitatea din București, unde și-a luat licenţa la Facultatea de Litere şi Filozofie cu o lucrare intitulată „Contribuții la filosofia Renașterii”.
A debutat în anul 1921
A debutat în anul 1921 cu primul articol, intitulat „ Dușmanul viermilor de mătase”, urmat în același an de povestirea fantastică, de mici dimensiuni, dar sugestivă pentru evoluția literaturii sale, „Cum am găsit piatra filosofală”. În 1926 au apărut primele fragmente din „Romanul adolescentului miop” în „Cuvântul”, romanul fiind publicat integral abia după moartea sa.
În 1927, în cursul unei călătorii în Italia, l-a cunoscut pe Giovanni Papini, iar un an mai târziu a obținut o bursă în India, la Calcutta, unde a studiat sanscrita și filosofia hindusă și unde a început și redactarea tezei de doctorat despre Istoria comparată a tehnicilor Yoga, pe care a susținut-o în anul 1933 la Universitatea din București.
În anii care au urmat, a fost deosebit de prolific în plan beletristic și eseistic, impunându-se ca unul dintre principalii prozatori din literatura română. Pe lângă cele două romane menționate anterior, scoase chiar la începutul deceniului, Eliade a mai publicat:
- „Întoarcerea din rai” (1934),
- „Lumina ce se stinge” (1934),
- „India” (1934),
- „Șantier” (1935),
- „Huliganii” (I-II, 1935),
- „Domnișoara Christina” (1936),
- „Șarpele” (1937),
- „Nuntă în cer” (1938),
- „Secretul doctorului Honigberger” (1940).
Susține și o intensă activitate publicistică și eseistică, din care au rezultat volumele „Soliloquii” (1932), „Oceanografie” (1934), „Alchimia asiatică” (1934), „Cosmologie și alchimie babiloniană” (1936), „Fragmentarium” (1939).
În anul 1937 a fost îndepărtat pentru o vreme de la catedră
În anul 1937 a fost îndepărtat pentru o vreme de la catedră, reintegrat în 1938, an în care, în luna iulie, a fost reținut de Poliția capitalei și interogat în legătură cu participarea la mișcarea legionară. O lună mai târziu a fost internat în lagărul de la Miercurea-Ciuc, unde se afla și profesorul care a avut probabil cea mai puternică influență asupra formării sale, Nae Ionescu. În 1939 a editat revista „Zalmoxis”.
În 1940 a fost numit, cu ajutorul lui Alexandru Rosetti, atașat cultural al regimului generalului Ion Antonescu la Legația Română de la Londra. Între 1941 și 1944 a îndeplinit funcția de consilier cultural la Lisabona, în Portugalia, unde i-a cunoscut pe Ortega y Gasset și Eugenio dʼOrs. A ținut și în această perioadă un important jurnal, editat în România în 2006, în două volume, alături de alte scrieri portugheze. Eliade se distinge și ca un foarte important memorialist și diarist.
Ultima călătorie în România a fost în anul 1942
A făcut ultima sa călătorie în România în anul 1942. În septembrie 1944 a fost rechemat oficial la București, dar a refuzat să dea curs solicitării, iar la 1 noiembrie 1944 a fost demis din funcția de la Lisabona și si-a început, propriu-zis, exilul. În anul 1956 a plecat în Statele Unite și s-a stabilit la Chicago, Illinois, iar în 1957 a acceptat postul de profesor titular și de coordonator al Catedrei de istoria religiilor de la Universitatea din Chicago, catedră care din 1985 îi va purta numele. În 1970 a obținut cetățenia americană, iar din martie 1983 s-a pensionat cu funcția de profesor Emerit al Universității din Chicago. Printre cele mai importante proiecte la care a participat în această perioadă este editarea volumului „Enciclopedia religiilor” (Macmillan Publishing Company, New York, 16 volume), din calitatea de redactor-șef.
Opera scrisă în străinătate
Mircea Eliade și-a scris opera literară, chiar și după stabilirea în străinătate, numai în românește, argumentând într-un interviu: „scriu în limba română, limba în care visez”. A publicat „Pe strada Mântuleasa” (1968), „La țigănci și alte povestiri” (1969), „În curte la Dionis” (1977).
În 1970 a apărut cel mai amplu roman, „Noaptea de Sânziene”, în două volume, roman cu un important filon autobiografic, în care surprinde și sublimează experiențele din anii ʼ40, marcați de Al Doilea Război Mondial și de începuturile exilului său. Mircea Eliade a continuat să viziteze Franța și să mențină legăturile cu comunitățile exilului din Paris, frecventând Cenaclul de la Neuilly, condus de scriitorul L.M. Arcade (Leonid Mămăligă).
A publicat în 1968 cartea „Pe strada Mântuleasa” și, în 1977, volumul „În curte la Dionis” la Editura „Caietele Inorogului” din Paris, înființată de Leonid Mămăligă. A întreținut o importantă corespondență cu marile personalități ale exilului românesc (Vintilă Horia, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Matei Călinescu, Basarab Nicolescu, Ștefan Baciu, Leonid Mămăligă etc.).
În patrimoniul Muzeului Cărții și Exilului Românesc din Craiova se află numeroase cărți în ediții rare, cu autograf și dedicație pentru diferite personalități, precum și fotografii, manuscrise, documente și corespondență. Acestea au fost, în general, achiziționate prin licitații publice din fonduri private și reintroduse.
Colecția „Mircea Eliade”
Colecția „Mircea Eliade”, disponibilă la Muzeul Cărții și Exilului Românesc reprezintă o adevărată comoară documentară, cuprinzând multe dintre manuscrisele originale ale lui Mircea Eliade, cărți în ediții rare, cu autografe, fotografii inedite cu Mircea Eliade și alte figuri reprezentative ale lumii literare și cultural-artistice, corespondență. Amintim aici, în mod special, peste 50 de scrisori inedite adresate de Mircea Eliade lui Horia Vintilă, care au intrat în patrimonial muzeului prin bunăvoința doamnei Cristina Horia, fiica lui Vintilă Horia.
În muzeu pot fi consultate și manuscrise din perioada românească, interbelică, importante pentru evoluția intelectuală a istoricului religiilor, precum: „Note pentru problema răului” (manuscris, 23 de file) și manuscris al „Conferinței despre Hașdeu”.
Scrisori personale
În Colecția „Mircea Eliade” se mai regăsesc scrisori personale, cărți cu autograf, manuscrise și ediții rare, documente, precum:
- Carte poștală olografă către familie 1927 (text olograf);
- Scrisoare olografă către mama sa, 1930 (text olograf);
- manuscris de 23 de fișe de lectură olografe: Scurtă autobiografie 1967 (realizată de Eliade, în manuscris, 3 pagini);
- Manuscris conferință despre Rabindranath Tagore (2 pagini);
- volumul „Pe strada Mântuleasa”, cu dedicație către Cioran etc.;
- Mircea Eliade, buletin de înscriere la Biroul Populației, 1932;
- Mircea Eliade, documente financiare referitoare la cheltuieli de repatriere din India, 1931;
- Mircea Eliade, propunere de contract din partea editurii „Cartea Româneasca”, 1933.
Mircea Eliade a fost numit de marele teoretician și critic literar Matei Călinescu „profesor de exil”, rol pe care l-a jucat pentru numeroși intelectuali cu care a împărțit această condiție, fapt ce reiese și din corespondența cu L. M. Arcade, Basarab Nicolescu, Vintilă Horia, care se află, de asemenea, în colecțiile Muzeului Cărții și Exilului Românesc, donate de personalitățile menționate. Fondul Mircea Eliade este, așadar, fundamental pentru înțelegerea climatului intelectual din exil și pentru descrierea și tematizarea acestei condiții existențiale.
